eAlchimie | Ofertă Intervenţie Alchimie - Capitolul 2
eAlchimie - programări consultaţii:
• tel 0742-332035
Formular de contact
blog


eAlchimie | Ofertă Intervenţie Alchimie - Capitolul 2

. Cuvântul magic aici este sugestia... în secundar, au prioritate lucrurile la care noi le acordăm valoare mai mare sau importanţă aparte. Viaţa universală este omniprezentă.
CITEŞTE CAPITOLUL 1
ACUM CITEŞTI CAPITOLUL 2
CITEŞTE ŞI CAPITOLUL 3
 
eAlchimie - Alchimie intervenţie

Percepţia este mereu în alertă, în continuă căutare de repere cunoscute. Percepţia vede în toate doar ceva normal aşa cum îi dictăm noi. Percepţia are un sistem de funcţionare, care ne protejează de ceea ce nu cunoaştem sau nu considerăm normal în general. Percepţia este întotdeauna sub comanda noastră. Percepţia pentru a fi înţeleasă mai departe are nevoie de suportul ei, de mobilul său, anume sugestia.

Interesant este că nu vedem oameni care ne seamănă. Poate că nu sunt. Da, da, sigur!!! Noi suntem unicii. Oricum nu vedem aproape nimic şi pe nimeni, decât aşa... că se străduie cineva să iasă în evidenţă, să facă, ceva anormal. Nu-i nevoie! Pentru noi, toţi sunt „oameni invizibili”, sau aşa de decor, să nu fie goală strada. Şi noi suntem invizibili pentru ei. Dar repede ceva ne trezeşte când se uită vreunul atent la noi.

Altfel spus, percepţia este mereu în alertă, în continuă căutare de repere cunoscute şi când se apropie de ceva interesant şi cât de cât cunoscut ţie, semnalează prin fel şi fel de simţuri sau supra-simţuri. Şi ce caută percepţia asta care se constituie într-un fel de supra-simţ. Imagini sau alte simboluri şi sugestii asemănătoare cu orice prestabilim ca important sau de valoare pentru noi. Cuvântul magic aici este sugestia...în secundar, au prioritate lucrurile la care noi le acordăm valoare mai mare sau importanţă aparte.

Dar trecem şi pe lângă valori necunoscute, oameni, ocazii, ...gârlă. Dar percepţia vede în toate doar ceva normal aşa cum îi dictăm noi. După ce ne obişnuim prin repetiţie cu o impresie sau sugestie, percepţia se toceşte şi numim acel lucru normal şi nu îi mai acordăm cine ştie ce atenţie. Are deja eticheta”banal”, „neinteresant”, ”aaa ştiu deja”. Şi astfel setăm atenţia să perceapă numai lucruri anormale, într-un flux de forme normale, şi invers caută lucrurile cunoscute pentru noi pe un teritoriu ne...cunoscut.

Am vrut să arăt că percepţia are un sistem de funcţionare, care ne protejează de ceea ce nu cunoaştem sau nu considerăm normal în general, să nu ne speriem cumva prea tare. Când suntem într-un teritoriu nou, în alertă de atenţie, ea caută repere cunoscute.

Dar percepţia este întotdeauna sub comanda noastră. De exemplu ia o sugestie la întâmplare, cifra 8 sau oricare, sau un cuvânt aiurea, focalizează-te câteva minute pe el ca şi cum ar fi ceva important şi vezi ce ...„vezi” sau se întâmplă în acea zi cu şi despre cuvântul sau numărul acela. Numărul mi se pare o sugestie foarte neutră, aşa că îl recomand pe acesta.

Până experimentezi tu, îţi pot spune de pe acuma că acel model sau matrici capătă prioritate în procesul zilnic de cunoaştere sau experimentare a realităţii, şi îl vei întâlni de mai multe ori, şi de fiecare dată când percepţia sau extra-percepţiile îl vor surprinde în apropiere îţi va atrage atenţia, sau pe tine cu totul, în zona de interes, repet cât mai arbitrar aleasă. Îţi poate arăta chiar lucruri care au fost dintotdeauna acolo şi tu nu le-ai văzut niciodată pentru că ...nu te-au interesat.

Percepţia pentru a fi înţeleasă mai departe are nevoie de suportul ei, de mobilul său, anume sugestia. Nici una nici cealaltă nu sunt importante pe cât este ceea ce rezultă din ele, reacţia ta, sau trăirea, ceea ce emiţi în momentul sugestiei şi cel al percepţiei. În momentul în care ne încărcăm cu o sugestie...”cuvântul” este tot percepţie dar incipientă, statică sau admirativă, chiar şi reciprocă.

Etapa a doua este hoinăreala, uitarea, atracţia către obiectul sugestiei şi apoi, revederea a ceva asemănător sau chiar a formei intenţionate, în final. Pentru a atrage mai uşor este eficient să priveşti intenţia ta în joacă, doar ca pe ceva normal şi natural. Uite femeile cum atrag, îşi fac „publicitate” atractivă, şi când găsesc ceva interesant, ţintesc cu privirea, atât. Bărbaţii încearcă de 10 ori mai greu, mai mult şi mai tare. Unde-i eficienţa? Iar reclama cea mai bună este joaca, umorul, sau încântarea de sine. Limpede?!!!

Dar în definitiv ce vreau să subliniez este că; de regulă reacţia sau intenţia cu care încărcăm sugestia, prin acele aşteptări, funcţii, calităţi pe care le atribuim obiectului respectiv, ar fi normal să le avem şi când percepem obiectul fizic al intenţiei. Reacţia noastră e identică dar accentuată sau amplificată, pe baza clarităţii stabile a imaginii. De aici şi convingerea că ceea ce percepem este mai real decât un gând, chiar intensitatea creşte pe măsură ce privim din ce în ce mai intens, mai profund acel obiect.

Acest circuit prin care trece... energia se mai numeşte proces cauză-efect. Privind tridimensional, putem interveni în acest circuit doar dacă ţinem cont de punctul de „intersecţie în opt”. Lumea cauzelor este imaterială, mentală, intersectează lumea proformă a simţirii. Pentru a nu face lucruri fără sens „trebuie să ne motivăm” trăirea. Repetiţia este acelaşi lucru cu statul pe loc sau degeaba.

Acest circuit prin care trece ...energia: sugestie, intenţie, percepţie, reacţie se mai numeşte proces cauză-efect, dual privind, sau karmic, privind mono-ton. Acest circuit o dată început, el se amplifică, are inerţie de mişcare, dezvoltare, evoluţie, şi creşte tot mai mare sau mai intens. Sensul este ales de noi prin intenţie, de atracţie sau de respingere, restul urmează de la sine. intenţia imprimă mişcarea şi... treaba merge.

Privind tridimensional, putem interveni în acest circuit doar dacă ţinem cont de punctul de „intersecţie în opt” al circuitului respectiv, intenţia şi percepţia. Modificările majore apar aici fiind personale. Sugestia şi rezultatul sau efectul perceput, par oarecum impersonale sau întâmplătoare, mai greu este de intervenit asupra lor. Unu, pentru că până la un moment dat sugestiile sunt sau ne-au fost plantate, cultivate şi apoi, lumea percepţiilor a devenit limitată la aceste „normalităţi”.

Asta cu atât mai mult cu cât am fost educaţi să credem că singura realitate importantă este lumea percepţiilor sau senzorială, materială, fizică şi redusă la un singur plan bidimensional. Aşa lumea efectelor se confundă cu lumea cauzelor, şi de aici nonsensul, agitaţia, haosul şi neregăsirea unui sens vital când nimic nu pare să aibă logică sau să funcţioneze. De ce? Pentru că lumea cauzelor este imaterială, mentală, intersectează lumea proformă a simţirii, trăirii emoţiilor şi abia apoi ajunge efect şi continuă numai când circuitul este închis prin percepţie şi reacţie faţă de obiectiv.

Pentru a nu face lucruri fără sens „trebuie să ne motivăm” trăirea şi de aici normalitatea reacţiilor şi a reactivităţii. Trăirile acestea se adună pe un fond, numit plăcere sau putere, sau opus. Prin acest fond noi vedem realitatea în mod subiectiv într-o anumită culoare, şi mai exact componente ale realităţii care să ne justifice sau alimenteze starea de fond, aşa că cei mulţumiţi vor găsi prin rezonanţă şi mai multe motive de mulţumire şi ceilalţi...ce caută, sau ceea ce îi preocupă în mintea şi sufletul lor. Pe undeva, cumva, alegerea chiar şi mai târziu, ar putea să ne aparţină.

Prin asta vreau să zic că nouă ne mai aparţine intenţia şi mai ales ceva numit aşteptări sau modelări ale intenţiei în care ne putem dori să vedem partea plină a paharului sau lumea utilă, sau ceva avantajos, în tot sau măcar în cât putem deodată. Şi asta în intersecţie cu „taina, tainelor” percepţia sau consecvenţa în a recunoaşte că acesta este rodul preocupărilor noastre şi să le „iubim”, apreciem, admirăm, admitem, simpatizăm. Simplu spus să le numim bune (şi astea), sau cel puţin normale, sau neutre.

În alţi termeni le dăm o binecuvântare, mulţumire pentru că totuşi a ieşit ceva din rodul preocupărilor noastre. Aşa se cheamă că „suflăm”, emitem „viaţă”, energie asupra lor, şi prin nemulţumire, luăm viaţa, sau suflăm...altceva. Iar dacă lucrurile s-ar opri aici ar fi „foarte tare”, sau bine, dar... ele continuă, până ceva sau cineva cedează. Totul în Univers e pe viaţă sau „cealaltă”. Pentru că totul se mişcă, nu stă, vibrează, evoluează, se amplifică. Aşa că cel mai simplu şi frumos, este să cedăm noi din ideea de „rău”. Iar dacă noi opunem rezistenţă cu ideea preconcepută de „rău”, noi începem.

Aş înţelege o maimuţă să se sperie de ce îşi închipuie, sau de ceva „necunoscut”, nou, dar la oameni, pare de necrezut aşa ceva. Noul ar trebui să însemne mai departe, sau aproape sau unde vrem noi. Repetiţia este acelaşi lucru cu statul pe loc sau degeaba. Viaţa totuşi înseamnă şi mişcare, progres, noutate, la nesfârşit. Noul ar fi normal să ne bucure. Totuşi pare mai lejer să apelăm la metode vechi, care nu ne mai dau nici o satisfacţie, în loc să căutăm continuu, elementul anormal, diferit de cel anterior, căci prin a vedea diferenţele vedem orice imagine ca un mesaj, logic, supra-logic, cu un sens.

Dacă nu inventam ideea de „rău”, acum nu mai aveam despre ce discuta. Ideea, impresia, iluzia primitivă de rău, a alterat cunoaşterea, sugestia, intenţia, percepţia, dar mai ales reacţia. Sămânţa cunoaşterii, este orice subiect, cuvânt, idee. Aşa că dacă te sesizezi serios, încrâncenat, pune mâna şi te joacă sincer.

Dacă nu inventam ideea de „rău”, acum nu mai aveam despre ce discuta. Viaţa „era” normală şi mergea natural de la sine. Invenţia răului, a creat anomalii, ciudăţenii, mai ales teama, foarte multă, care la început e tot presupunere sau sugestie, cică plină de precauţie şi prudenţă, dar care de fapt este singura cauză a răului, faptul că te gândeşti la el şi că fugi de aşa ceva, altă cauză nu există, poţi să cauţi în toate Universurile.

Ideea, impresia, iluzia primitivă de rău, a alterat cunoaşterea, sugestia, intenţia, percepţia, dar mai ales reacţia şi în toate acestea, pionul principal, pe noi. De ce? Pentru că devenim producători de rău sau de rele. Cum? Gândindu-ne la ele, ca şi cum ar exista, „fugind” de ele până la epuizare totală şi culmea ironiei sau preciziei, fix nas în nas cu ele şi ce mai urmează, lupta directă sau subtilă, prin respingere, sub masca temătoare a zâmbetului sau seninătăţii.... aş putea spune docile sau imbecile. apoi „războiul” sau răul care înainte nu era, dar acum îl începem cu ce „nu ne place”. Şi...???!!!

Sămânţa cunoaşterii, este orice subiect, cuvânt, idee şi el naşte un arbore, cu nenumărate ramificaţii, adică o întreagă paradigmă a acelui subiect sau o panoramă. Acest arbore al cunoaşterii a avut întotdeauna un singur fruct nu două, normal şi doar bun. Şi ca orice lucru, o fi avut şi două jumătăţi, dar sunt acelaşi lucru. Integral are valoare, dar dacă te gândeşti că e rău îţi stă în gât, deşi el nu ar fi vrut aşa ceva.

Ca o paranteză, cine a făcut prima tentaţie, de ce o fi lăsat cineva pomii ăia în grădină? O fi cunoaşterea ceva doar de decor, de frumuseţe? Deci, dacă a putut mai apoi să ascundă pomul vieţii, de ce nu i-a ascuns din prima? Sau de ce a mai impus o interdicţie provocatoare? Grea întrebare! Săracu' şarpe, el e doar simbolul undei-corpuscul, masculin. Prea e vizibil, dacă nu ai prejudecăţi!

Iar dacă Pomul Vieţii s-a ascuns, şi a devenit invizibil o dată cu Dumnezeu, însemnă că e vorba de energia vie, de viaţă, şi a apărut orbirea în care omul a văzut numai umbra sau „moartea”, carnea, corpul muritor. Un corp fără aura vitală se vede ca un schelet fără carne. Cam „scary”!!! Şi un corp cu aură se vede ca un pom colorat viu, în mişcare, ca o arteziană....???!!!

Cine ştie cât o să-ţi ia să înghiţi asta, ideea mai sus prezentată? Poate încă o căruţă de ani, poate o secundă de sinceritate, sau măcar de deschidere, în care să nu respingi o idee doar pentru că nu seamănă cu celelalte ale tale, „sfinte?”. Mai bine să renunţi la un arbore întreg de cunoaştere când îl vezi clar găunos...

Poţi şi să îmbrăţişezi doar pomul vieţii în care toate sunt vii, viaţa, normală aşa cum este ea, ideea de rău îţi va aduce cu siguranţă moartea, şi ...sunt câteva surse despre nemuritori, unii chiar au fost pe aici şi şi-au bătut gura cu această idee a nemurii sau a vieţii veşnice... da..., na, trebuia să spună şi ei ceva.

Iar ca lucrurile să fie complete, întreabă-te de ce copii mici nu se tem de nimic, se bagă şi în cuşca la câine, şi când sunt singuri acasă fac atâtea prostii, mortale, complet fatale, dar dacă nu ştie nimeni nimic de ei, nu se întâmplă nimic. La fel şi cu oamenii beţi.

Dacă nu au timp să se teamă...scapă de fiecare dată ca prin urechile sacului. Foarte curios fenomen! Probabil o fi o întâmplare. sigur!!! Dar când te mai confrunţi cu vreo problemă care nu ştii cum să îi dai de capăt, aminteşte-ţi că şi tu ai fost copil şi ai făcut ciudăţenii de acum te cruceşti. De unde atâta „imaginaţie”? Câte cascadorii de ţi se zburleşte părul şi nu s-a întâmplat nimic... Şi vin şi te întreb; da te-ai temut că se poate întâmpla ceva? Aşa că dacă te sesizezi serios, încrâncenat, pune mâna şi te joacă sincer.

Viaţa universală este omniprezentă. Joaca este mult mai sus decât logica. Cunoaşterea înseamnă putere, sau lejeritate sau plăcere. Evident întotdeauna, nefericiţii, frustraţii, au folosit cunoaşterea în chip sălbatic, ca sufletul lor. Realitatea este o sumă de sugestii, plecând de la cele despre tine, autosugestii.

E cel mai simplu şi clar indiciu, orientare, sfat pe care ti-l pot da... Lasă „răul” şi pe „nu” în pace că dispare de la sine. Viaţa universală este omniprezentă. E treaba ei cum rezolvă lucrurile. Numai pentru că tu nu cunoşti, nu înseamnă că nu se poate. Tu preocupă-te numai de ceea ce vrei, ce-ţi place, în toate direcţiile cât mai relaxat. Joaca este mult mai sus decât logica, care cine ştie, o fi şi ea un decor...

Şi când mai prinzi viruşi sau troieni, ca: „fii atent să nu”, „ai grijă la”, „teme-te de”, „fii prudent cu”, „păzeşte-te”, „să te ferească”, „să nu”...carecumva, „aşa ceva este imposibil”,”nu se poate” etc., fă ureche surda şi aminteşte-ţi mereu că ai fost copil, sau poate chiar beat, sau îndrăgostit, şi fără teamă ai trăit miracole complet inexplicabile.

În alţi termeni, pentru că aceşti viruşi se multiplică uluitor de mult şi repede, e recomandabil să îţi instalezi un filtru de viruşi, scanezi tot ce prinzi şi ştergi, lucrurile asociate cu „nu” şi alea cu teama. Fă asta în fiecare seară, revizuind ca la psiholog toate rădăcinile temerilor tale, de la cele mai vechi cunoştinţe ale tale, încoace.

Procesul acesta se mai numeşte recapitulare. Şi în loc să-ţi faci impresia că cine ştie ce arbore al cunoaşterii măreţe ai de curăţat sau chiar părăsit, gândeşte-te că în comparaţie cu arborele vieţii universale „normale”, e doar o biată tufă, la unii nici măcar cât o buruiană, o iarbă jalnică, cu câteva fire:...”trezit, muncă, mâncat, WC, TV, pat” şi tot aşa. Lejer poţi să dai fără frică (reset şi sistem restore). Cred că acesta se mai poate numi Arborele Obişnuinţei, că asta numim noi cunoaştere,... superficială.

Cunoaşterea înseamnă putere, sau lejeritate sau plăcere. Lucrurile care îţi plac le poţi cunoaşte. Când acest proces nu duce la plăcere, putere, încredere, mulţumire, binecuvântare, recunoştinţă...copacul devine găunos, fragil şi se rupe singur. De aceea cunoaşterea este un drept al celor mulţumiţi, un merit de a merge mai departe, la nivele din ce în ce mai fine mai subtile, profunde. De aceea nu-i nici un pericol şi nici nevoie de taine. Arborele necunoaşterii duce la tensiune, haos şi se colapsează.

Evident întotdeauna, nefericiţii, frustraţii, au folosit cunoaşterea în chip sălbatic, ca sufletul lor. De regulă sălbaticii ajung la teamă ăi se izolează, de tot, chiar de cunoaştere şi mai ales de recunoaşterea faptului că ei singuri generează suferinţa prin a fi preocupaţi încontinuu de ea şi ca să nu sufere singuri, virusează tot din toate puterile lor jalnice... tot ce mişcă în jur gratuit şi degeaba...

Acum ai şi tu ochi să vezi, limpede. Paradoxal în numele binelui făceau tot răul la care îi ducea mintea. Ce să-i faci, viaţa sau mintea universală nu are noţiunea de rău nici negaţie. Şi fiind şi ei tot copii, aşa au înţeles ei că trebuie să se joace, să îi subjuge „protectiv” pe alţii...Pe ei nu... de cunoaştere te poţi apăra simplu recitând încontinuu mantre sau rugăciuni, poezii şi tot ce nu-ţi convine, numeşti spurcăciuni, stricăciuni, minciuni...

De aceea, dacă te iubeşti, îţi pasă de tine şi te apreciezi cât de cât, vezi ce e cu inventarul tău de cunoştinţe fundamentale şi mergi la următorul nivel de rezultante şi reacţie la sugestie, la ceea ce ne imaginăm. Pentru a simplifica, realitatea este o sumă de sugestii, plecând de la cele despre tine, autosugestii. Cele despre mediul apropiat, obişnuit spre care eşti deschis sunt hetero-sugestii.

Apoi din mediul social, mezo-sugestia, apoi celelalte regnuri, privite unitar şi global, mega-sugestia, şi apoi cele care se referă la un mediu foarte îndepărtat, dincolo de percepţia ta directă, spaţiul infinit, lumi paralele, elementele componente fundamentale, legi şi foruri supreme, invizibile dar deductibile, numite meta-sugestii...şi toate sunt din ce în ce mai puternice prin mărime sau volum de componente.

Energia Universală nu are nici o formă, doar o sumă de proprietăţi sau legi. Universul prinde formă întâi în mintea ta, prin procesul numit imaginaţie nu raţiune. Exemplul cel mai bun este singura formă de guvernare instinctivă în tot Universul. Aşa după ce simţi posibilul, potenţialul, creezi altfel şi altceva.

Toate reprezintă sugestii sau matrice în zona de frecvenţă a energiei numită de noi „mental”. Până acolo viaţa sau Energia Universală nu are nici o formă, doar o sumă de proprietăţi sau legi, cum este mişcarea, corespondenţa, rezonanţa, alternanţa, continuitatea ciclică, specificitate sau genetica.

Universul prinde formă întâi în mintea ta, prin procesul numit imaginaţie nu raţiune. Apoi şi reflectări multiple, triple; în lumea proformă sau pro-materială, sau astrală, a simţirii sau trăirii sufleteşti, apoi în lumea fizică sau chimică, cum vrei să îi spui şi se reîntoarce înapoi în mental şi universal prin percepţie şi reacţie „sufletească”.

Acest proces, principiu are o grămadă de nume mistice, în faţa cărora toţi cad „grămadă”. „Ghici care?” Dacă tu te-ai săturat să stai aşa îngrămădit şi, în loc să cazi pe spate sau să decazi în ochii tăi, vrei să te înalţi sau să zbori... sunt două recomandări de bază, la care poţi să meditezi liniştit că nu te grăbeşte nimeni.

  1. 1.Încetează personificarea principiului. E ca şi cum ai personifica electricitatea sau gravitaţia.
  2. 2.Acest principiu ca şi curentul electric are două polarităţi normale, ca priza şi un curent care circulă între ele numit „viaţă”, spirit sau „Sfântu duh” şi care are un singur sens „natural”, normal, firesc.

Când cele două, binele şi nebinele, vor deveni una; vine, sfânta energie, curent, spirit, duh şi funcţionează.... „-O fo’ greu de înţeles?” Normal că nu pentru că viaţa şi lucrurile împreună sunt alternante şi nu curentează.

De la lumina energiei abstracte radiind spre întuneric, energia îngheaţă, se concentrează, condensează în materie, apoi materia revine de la minim sau „negativ” spre maxim de frecvenţă, adică „pozitiv”. Simplu, nu sunt două circuite, lumi (mentală şi materială), funcţionează doar împreună, ca bornele la baterie.

Aşa că fă-ţi un „bine” şi verifică. E un copac bun sau rău? E doar o formă de viaţă; E un animal bun sau rău? Sau altă formă de viaţă, la fel şi apa, şi mineralul întreg, şi oamenii şi împreună şi fiecare... în esenţă copii inconştienţi. Dar necunoaşterea încalcă reguli fireşti, fără să ştie, şi necunoaşterea „legii” nu de absolvă de „consecinţe”.

Astfel că dacă poţi să faci ceva „mai normal”; mai simplu, mai sincer pe lumea asta?, ”bagă mare...!” Exemplul cel mai bun este singura formă de guvernare instinctivă în tot Universul. Toţi vor să îi laşi în pace şi te lasă şi ei, vor să se joace, să iubească ce le place şi reacţionează simplu, ceea ce le dai, acelaşi lucru îţi oferă în schimb, dar altfel.

Aminteşte-ţi că am fost şi suntem toţi încă nişte copii naivi, inocenţi şi prin aceasta nevinovaţi de educaţia care ne-a fost dată fără dreptul de a alege. Am fost educaţi să ne jucăm de-a „lupta pentru pace”, „munca pentru bani”, „bani pentru fericire”, „libertate???!!!”... „careee... frate?” de unde? aceasta este a minţii, aici fizic sunt condiţiile şi condiţionările... pentru ele se face toată agitaţia. Doar curajul e liber, teama nu...

Într-un fel ţi-e şi milă de oameni că au ajuns nişte bieţi roboţi. Victime nevinovate ale... necunoaşterii... vieţii, sau pomului nesfârşit al vieţii infinite. Ca să îl vezi, joacă-te, intenţionează să vezi, fii creativ, imaginează! E principala libertate! Cât mai clar şi limpede tot ce vrei şi doar ce vrei. Uită complet de „nu vreau, nu pot , nu ştiu, nu am!”

Imaginează ce poţi, sugestionează-te cu ce ai simbolic, în joacă, o zi întreagă şi o lună dacă e nevoie, până ajungi să simţi reacţii sau emoţii faţă de acele lucruri pe care le percepi cu „mintea”. Oricum toate reacţiile tale sunt doar faţă de ceea ce îţi imaginezi în interpretările tale despre lucrurile deja materiale. Şi cele mentale sunt tot lucruri dar în polaritatea cealaltă, de aceea fiecare vede altceva privind aceleaşi lucruri sau aceeaşi „lume”. Ideea e că trebuie să creezi mai multe sugestii despre posibil decât invers.

Aşa după ce simţi posibilul, potenţialul, creezi altfel şi altceva. Manifestă liber bogăţia imaginaţiei tale şi vei vedea cum lucrurile alea răsar... întâmplător, de nicăieri, sau aparent din nimic, ca şi „problemele”, ...valuri, valuri, iluzii efemere, sau văluri... ale realităţii cauzale, mentale. Joacă-te cu lucruri simte-le, normale, naturale, mai ales cu natura cea mai impersonală. Ai multe de învăţat de la ea, nesfârşit de multe.

 

Filmul recomandat: K-Pax